Prezentare cerc

Artă textilă

Se folosesc tehnici diferite de lucru: de la pictură în tempera şi acrilic la tehnici mixte sau colaj, de la grafică în creion, cărbune sau pastel la tehnici de scrijelire în lemn. În cadrul orelor de curs copiii descoperă și tainele meșteșugurilor populare ca: pictura naivă, confecționarea măștilor tradiționale, confecționarea podoabelor din mărgele, încondierea ouălor, împletirea fibrelor textile și cioplirea icoanelor de vatră. Copiii învaţă să se exprime cu ajutorul limbajului plastic şi al teoriei culorilor, își valorifică creativitatea și aptitudinile artistice.

Activitatea cercului oferă câmp deschis manifestării spiritului de iniţiativă şi creativităţii, după o programă bine structurată, valorificând potenţialul intelectual şi aptitudinile artistice de care dispun copiii, ştiut fiind că, în societatea actuală, avem nevoie de viitoare personalităţi capabile să se exprime liber şi să gândească în afara şabloanelor.

În domeniul creaţiei plastice copiii – încă de la vârste fragede – pot îndeplini un act de creaţie personal, impunîndu-şi propria lor viziune despre lumea înconjurătoare exprimând spontan universul lor interior, care sfîrşeşte prin a te emoiona estetic. Un rol important în formarea judecăţii de valoare faţă de esteticul din artă şi din ambient îl au vizitele la muzee şi galerii de artă, participările la vernisaje, precum şi schimburile de ideii din atelier sau din concursuri unde au posibilitatea de a primi certitudini de valoare a muncii proprii şi a colegilor.

Pictura pe sticlă se realizează în mai mulți pași, care au fiecare în parte importanța lor. Pentru a picta pe sticlă e nevoie de îndemânare la desen, multă migală și răbdare ! Un desen frumos în contur și o gamă de culori inspirată dau valoare unei picturi și o fac mai prețioasă. Dar în același timp ceea ce contează e pasiunea și scânteia de talent din fiecare copil. Achizițiile obținute la cercul de Artă textilă sunt sustenabile pe termen lung, cu aplicabilitate în diverse domenii de activitate.

Profesor Artă textilă: Cristina Miron

Hai la Clubul Copiilor Săbăoani

Te așteptăm cu activități distractive și educative! Înscrie-te acum și descoperă o lume plină de creativitate, prieteni și învățare! Toate cursurile sunt GRATUITE.

Înscrierile au loc la sediul unității școlare, de luni până vineri între orele 9:00 - 16:00.