Prezentare cerc

Gimnastica ritmica

Copiii înscriși la acest cerc, beneficiază de o pregătire specializată atât în domeniul dansului modern, popular stilizat şi de societate, cât şi al gimnasticii ritmice, gimnasticii acrobatice şi artistice. Grupele de copii sunt organizate pe categorii de vârstă: preşcolari, grupe de elevi aparținând ciclului primar, gimnazial şi liceal.
În cadrul orelor desfăşurate la cercul de dans,copiii/elevii vor fi iniţiaţi în funcţie de categoria de vârstă şi de aptitudinile dezvoltate, în următoarele ramuri ale gimnasticii şi dansului după cum urmează:

  • Gimnastică ritmică: lucrul cu obiect( cercuri, mingi), elemente de ritmicitate, îndemânare, elemente corporale şi elemente de bază din gimnastica acrobatică;
  • Gimnastică acrobatică: elemente pentru o dezvoltare fizică armonioasă efectuate pe fond muzical, elemente acrobatice statice şi dinamice efectuate individual la sol şi salteaua de gimnastică, exerciţii pentru dezvoltarea forţei, vitezei, îndemânării;
  • Dansuri: paşi de bază din vals clasic, vals lent, tango, charleston, dans modern, dans popular stilizat, majorete, street dance.

Pe parcursul orelor se urmăreşte îndeplinirea următoarelor scopuri şi obiective:

  • menținerea unei stări optime de sănătate;
  • favorizarea dezvoltării fizice armonioase;
  • dezvoltarea armonioasă a personalității;
  • menținerea unui tonus muscular optim;
  • formarea și menținerea unei atitudini corporale corecte;
  • prevenirea și corectarea deficiențelor de postură și fizice;
  • combaterea excesului ponderal și a obezității;
  • dezvoltarea capacității de autoreglare, de disciplină, spirit de organizare, curaj, perseverență, dârzenie, etc.
  • participarea la activităţi şi concursuri şcolare şi extraşcolare aparţinătoare genului cultural-artistic şi sportiv.

Copiii care practică dansul şi gimnastica sau orice formă de mişcare, își pot exprima identitatea, își dezvoltă relațiile interpersonale pozitive și valorile culturale create prin sport şi mișcare.

Profesor coordonator: Zamfiroi Mihaela

Hai la Clubul Copiilor Săbăoani

Te așteptăm cu activități distractive și educative! Înscrie-te acum și descoperă o lume plină de creativitate, prieteni și învățare! Toate cursurile sunt GRATUITE.

Înscrierile au loc la sediul unității școlare, de luni până vineri între orele 9:00 - 16:00.